Ce s-a întâmplat pentru prima oară la locul prăbușirii MH17, la trei luni de la producerea tragediei

Ce s-a întâmplat pentru prima oară la locul prăbușirii MH17, la trei luni de la producerea tragediei
Publicat: 14/10/2014, 12:47
Actualizat: 14/10/2014, 13:26

Până acum, obiectele care s-au împrăștiat pe o suprafață extinsă în urma prăbușirii avionului malaezian Boeing 777, cu 298 de persoane la bord, au fost adunate în treacăt, în cadrul procedurii de colectare a fragmentelor umane, a specificat el.

La acțiunea demarată luni, la locul prăbușirii avionului aparținând companiei Malaysia Airlines, au participat angajați ai așa-numitului Minister pentru Situații de Urgență din ‘republica populară’ Donețk și voluntari, ea desfășurându-se sub supravegherea reprezentanților ministerului amintit.

‘Noi nu suntem obligați să adunăm aceste lucruri. Obligația noastră a fost să recuperăm trupurile neînsuflețite și să le trimitem, dar, într-un gest de bunăvoință, ne-am decis să o facem’, a spus Purghin. Potrivit acestuia, timp de trei săptămâni partea olandeză a trimis cereri cu privire la obiecte, dar care erau formulate incorect.

El mai spune că voluntarii s-au trezit la un moment dat sub tirurile sistemelor de rachete Grad ucrainene, care trăgeau dinspre orașul Debalțevo. ‘Militarii (ucraineni) au văzut prin binoclu o mulțime de oameni și au început să tragă. Rachetele ‘Grad’ au ajuns la aproximativ 2 km distanță de oamenii noștri’, susține liderul separatist, scrie Agerpres.

‘Curios este și faptul că nimeni până acum nu a recuperat fragmente ale epavei avionului (malaezian). Noi am asamblat 6 km de cale ferată, am reparat două poduri, pentru ca acestea să poată fi transportate. Dar nimeni nu vine după ele’, a declarat ‘vicepremierul’ republicii Donețk.

El a mai indicat că acțiunea de recuperare a obiectelor aparținând victimelor tragediei aeriene va continua și în cursul zilei de marți, după aceasta lucrurile recuperate vor fi trimise via Harkov în Olanda, țara care conduce oficial ancheta și de unde a decolat aparatul Boeing 777. De altfel, Olanda este și cea mai încercată de această tragedie, deoarece 193 de victime aveau cetățenie olandeză.

Avionul malaezian, cu 298 de persoane la bord, s-a prăbușit la 17 iulie în apropiere de Donețk, fiind probabil doborât de o rachetă sol-aer, în zona de conflict din estul Ucrainei. Kievul și Occidentul atribuie rebelilor separatiști vina pentru această tragedie, spunând că ei s-au folosit de un sistem de rachete avansat, adus din Rusia, pentru a doborî avioane militare ucrainene.

Atât Moscova, cât și insurgenții proruși neagă această versiune, invocând faptul că în dotarea armatei ucrainene sunt sisteme de rachete Buk-M, cu care se presupune că a fost doborât avionul de pasageri malaezian.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Câți bani a plătit un român pentru 3 mici și o ciorbă de burtă, într-un...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Noutăți despre starea lui Florin Piersic. Ce transmit medicii săi
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce...
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată...
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Imaginile în care Novak Djokovic a fost lovit cu o sticlă în cap după meci!...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Copacul care vă schimbă viața. Aduce sănătate și prosperitate
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Aurora boreală a captivat din nou globul, după o furtună solară istorică. Cum s-a văzut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Mark Hamill, actorul care și-a câștigat un loc etern în Universul Războiului Stelelor. „Este mai...